Agerpres
Predoiu: Prin modificarea legii electorale se va ajunge la ”pesedizarea” Parlamentului
Modificarea legii electorale de către USL va duce la ‘pesedizarea’ Parlamentului şi încalcă voinţa electoratului, care a optat în urma unui referendum pentru un Legislativ unicameral cu 300 de aleşi, a declarat luni prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
‘O nouă aberaţie decisă astăzi de către USL este modificarea Legii electorale şi prevederea ca să avem la Senat 100 de senatori aleşi prin vot uninominal şi la Cameră 300 de parlamentari aleşi prin vot pe listă. Această diferenţiere nu se justifică, încalcă principii fundamentale de drept, încalcă principiul echităţii şi asigură PSD o supremaţie zdrobitoare în Parlament. Practic, după simulări ar reieşi că 70% din locurile pe care ar urma să le ocupe în Parlament Uniunea Social Liberală vor fi alocate Partidului Social Democrat. Crin Antonescu şi-a sacrificat propriul partid de dragul candidaturii la Preşedinţie’, a afirmat prim-vicepreşedintele PDL, într-o conferinţă de presă, la finalul BPN al partidului.
PDL se opune modificării Legii electorale şi pentru că nu prevede parlament unicameral cu 300 de aleşi, a spus Predoiu. ‘Dincolo de pericolul iminent al pesedizării Parlamentului – vom avea un Parlament pesedizat graţie lui Crin Antonescu, care acţionează ca un agent al PSD infiltrat în fruntea PNL -, există şi cel de-al doilea argument, şi politic, şi juridic, şi moral: se ignoră din nou voinţa poporului. Este o încercare de a păcăli poporul român, jonglând cifra de 300 ca aceia care nu sunt atenţi să nu înţeleagă că, de fapt, avem de-a face cu 400 de parlamentari. E o târguială aici, nu te târguieşti cu voinţa poporului. Ai făcut 600 de parlamentari, acum cobori la 400. Nu, poporul a spus 300 de parlamentari’, a mai declarat liderul PDL.
Cătălin Predoiu a afirmat că PDL a propus un Cod electoral, întrebat dacă democrat-liberalii sunt de acord cu votul pe liste. ‘Noi am spus că dorim un Cod electoral care să înglobeze toate aceste norme privitoare la alegeri, şi generale, şi locale, şi europarlamentare, care să reglementeze coerent drepturile electorale, modul în care ele se exprimă. Noi cerem şi aici o dezbatere cu Opoziţia şi societatea civilă. (…) Şi cerem un dialog cât mai larg cu specialiştii care nu sunt membrii de partid. (…) Nu putem să reducem dialogul politic doar la Crin Antonescu, doar la Victor Ponta, pentru că ei se întâmplă să fi câştigat acum doi ani de zile un vot zdrobitor în alegerile generale şi să aibă o majoritate zdrobitoare în Parlament’, a adăugat prim-vicepreşedintele PDL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că USL a decis modificarea Legii electorale astfel încât la Camera Deputaţilor să se revină la votul pe listă iar numărul deputaţilor să fie de maximum 300.