Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, la emisiunea Legile puterii de la Realitatea Plus

Oreste Teodorescu: E foarte important să aflăm ce proiect de arhitectură a unui stat normal, într-o Românie normală, avem nevoie imediat după alegerile generale pe care sperăm cu toţii să le putem închide la termen, adică pe data de 6 decembrie.

Cătălin Predoiu: Bună seara. Tema dumneavoastră este extrem de generoasă şi, după părerea mea, foarte actuală, va fi de actualitate şi în perspectiva următorilor ani. Nu putem vorbi nici de economie, nici de educaţie, nici de sănătate, nici de o societate normală, dacă nu normalizăm ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani de guvernare PSD în domeniul Justiţiei şi nu numai. Această criză pe care o traversăm ne-a pus în faţa unei constatări pe care o intuiam cu toţii, dar o simţeam mai puţin acut până la pandemie, o simţim foarte acut astăzi, şi anume că, în ultimii ani, PSD nu a demolat doar justiţia, dar a demolat şi educaţia, şi sănătatea, adică cei 3 piloni ai unei societăţi normale şi, de aici, trebuie să începem. În ceea ce mă priveşte, am avut în acest an responsabilităţi în domeniul Justiţiei şi datoria mea a fost să pregătesc aceste reforme, să stabilizez sistemul, să-l normalizez, să reiau investiţiile în sistem şi să ne pregătim pentru reconstrucţia de care vorbeaţi şi dumneavoastră. Asta a făcut Ministerul Justiţiei în acest an. A fost anul în care am elaborat proiectele de legi privind legile justiţiei de-a dreptul destructurate de PSD, în anii 2017 – 2018, în timpul unor lucrări mai mult decât tensionate în comisia Iordache.

Aţi văzut şi dumneavoastră acele imagini pe care ați avut amabilitatea să le difuzați. Atât eu, cât şi colegii mei am făcut acolo tot ce s-a putut. Toţi membrii PNL au luptat pe baricade alături de ceilalţi colegi din opoziţie şi am încercat, şi de multe ori am reuşit, să limităm pagubele dezastrului, dar acest dezastru s-a produs, legile au fost modificate. Şi ele acum trebuie reîndreptate, regândite, rediscutate public cu sistemul judiciar şi apoi adoptate de o majoritate care să sprijine justiţia şi nu să tindă să o pună în genunchi. Tot în acest an, am reluat investiţiile în sistemul judiciar. Pot să vă spun că absolut toate lucrările de consolidare, de extindere a capacităţii instanţelor şi parchetelor şi de construcţie a unor unităţi noi de parchete şi de instanţe au fost finanţate la ultimul bănuţ necesar investiţiilor, aşa cum erau proiectele începute. În fine, ne-am îndreptat atenţia şi către zona de resurse umane. Nu mai devreme de acum 2 luni de zile, am discutat cu ministrul Finanţelor, cu ministrul Cîţu, inclusiv cu CSM… Am avut o premieră, pentru prima oară ministrul Finanţelor a păşit în CSM, într-o şedinţă informală, de două ori la rând, de fapt. Am discutat acolo toate priorităţile de finanţare ale sistemului judiciar. Am alocat aceste fonduri la rectificare, zeci de milioane de lei pentru dotări logistice pentru transmisiuni la distanţă, proceduri audio-video care s-au alăturat celor existente deja în instanţe, dar şi pentru acoperirea unor deficite de resurse umane, în special în zona de grefieri: 200 de posturi de grefieri finanţate la rectificarea bugetară şi concretizată schema de personal printr-o hotărâre de guvern care a fost adoptată ulterior. În fine, am încercat, şi cred eu că am reuşit să institui în CSM, alături de toţi membrii de acolo, un climat de dialog şi mai constructiv decât cel pe care l-am găsit. Cu alte cuvinte, am avut ca obiectiv să scoatem sistemul judiciar din zona de criză, din zona de lupte, de confruntări, de lovituri aplicate sistemului şi să-l plasăm într-o zonă de construcţie, dar această construcţie va dura. Nu aş vrea să trec peste un alt efort pe care l-am desfăşurat şi a fost concretizat în stabilizarea conducerii parchetelor. Foarte multe discuţii care au urmat după aceea cu conducerile parchetelor, îndrumări scrise…

Realizator: Chiar asta voiam să vă întreb. În mandatul fostului preşedinte, corupţia a fost identificată ca o problemă foarte gravă şi ca un atentat la adresa siguranţei naţionale. Noi de prea multă vreme avem un mecanism de control şi verificare asupra justiţiei care arată foarte clar imposibila reformă pe care nimeni n-a reuşit să o facă până acum. Aţi pomenit foarte bine de conducerea DIICOT, DNA şi Parchetului General. În timpul asaltului asupra justiţiei din regimul Dragnea, ne-a părut tuturor că, cel puţin la nivel ierarhic superior, aceste instituţii au fost atât de timorate încât s-au culcat pe o ureche şi au adormit acolo. Domnul Bologa a dat câteva semne în campania trecută de la locale că DNA-ul, cel puţin ,se trezeşte şi ne-a promis din nou nişte mari dosare ale unor rechini fără de care nouă ne-ar merge mult mai bine. Ce orizont de aşteptare ne daţi nouă, tuturor celor care aşteptăm consolidarea statului de drept, că instituţiile de forţă din sistemul judiciar vor funcţiona cel puţin la fel de eficient ca în epoca Kovesi.

Cătălin Predoiu: Un prim răspuns l-aţi aflat astăzi. Aţi văzut o operaţiune în plină desfăşurare…

Realizator: Da, vreau să vă felicit, alături de cei de la Ministerul de Interne, în sfârşit o operaţiune de curăţare cât de cât a clanurilor interlope şi aţi făcut o treabă foarte bună.

Cătălin Predoiu: Vă mulţumesc pentru felicitări, dar vă rog să-mi permiteţi să le transmit celor care le merită, în primul rând, şi anume procurorii şi poliţiştii care au participat, dar şi alţi oameni care servesc legea în ţara asta şi servesc la aplicarea ei şi care au cooperat într-o acţiune care a fost multi-instituţională, e adevărat gândită, organizată, concepută la DIICOT încă din vremea vechii conduceri a Giorgianei Hosu, continuată de noua conducere sub doamna Pâţu şi dusă la îndeplinire. Este un prim pas, este o primă operaţiune. Sunt convins că vor urma şi altele. Ei, procurorii, merită aceste felicitări; ei, poliţiştii, şi toţi ceilalţi care au contribuit la acest efort instituţional. Este o operaţiune care arată că lucrurile se mişcă, că această stare de infracţionalitate care s-a accentuat în special după instalarea pandemiei în zona de crimă de organizată, trafic de persoane, trafic de minori, infracţiuni sexuale de toate tipurile, la adresa vieţii sexuale şi a integrităţii sexuale, pornografie infantilă, criminalitate cibernetică, toate vor primi răspunsul adecvat. Eu am mare încredere. Sunt în contact cu aceşti oameni care muncesc în condiţii nu tocmai fericite, ca toată lumea, de altfel, în aceste zile şi luni care s-au instalat de la apariţia pandemiei şi care vor continua. Am toate asigurările că va continua acest efort. Aţi menţionat, de asemenea, şi DNA. Sunt convins că şi DNA pregăteşte dosare, lucrează. Îşi fac meseria pentru care sunt plătiţi. Dar ar trebui să înţelegem că lupta anticorupţie, lupta cu crima organizată, în general cu infracţionalitatea, nu se poate face bătând din palme mai ales după o perioadă atât de neagră cum a fost cea din vremea PSD. Un dosar se pregăteşte cu minuţiozitate cu atât mai mult cu cât au existat toate aceste controverse sau false controverse pe alocuri în legătură cu unele dosare făcute în anii trecuţi şi există o precauţie suplimentară a procurorilor de a documenta şi de a proba, de a sprijini cu probatoriu solid fiecare dosar, ceea ce nu este foarte rău, pentru că un procuror trebuie să aibă în vedere toate garanţiile procesuale, drepturile şi libertăţile şi să fie sigur că probele pe care le administrează vor rezista în instanţă ca în final să obţină o condamnare acolo unde sunt probe şi să evite o achitare, chiar dacă ştie că s-au desfăşurat anumite fapte, dar el nu poate să le probeze. În această ipoteză, nu este cazul să treacă la inculpări care să nu fie susţinute de probe. Dumneavoastră aţi menţionat şi ideea aceasta că reforma nu a reuşit până acum niciodată. Aş îndrăzni să vă contrazic. Au fost ani în care rapoartele de care făceaţi menţiune, rapoartele MCV, au fost ani consecutivi foarte bune şi chiar România a fost foarte aproape de a ridica acest mecanism de cooperare şi verificare. Din păcate, au urmat anii pe care i-am trăit şi-i cunoaştem cu toţii, anii de lovituri crâncene aplicate justiţiei de către guvernul şi majoritatea PSD, majoritate care reamintesc că este şi acum prezentă în Parlament. Asta ca să ne explicăm de ce nu se poate accelera reforma pe anumite direcţii cum ar fi reformarea unor legi, desfiinţarea unor instituţii şi aşa mai departe. Dar toate astea, sunt convins, se vor schimba în decembrie, momentul alegerilor, pentru că, după toate estimările, se va instala o majoritate favorabilă justiţiei, favorabilă statului de drept, favorabilă organizării societăţii în condiţiile de respect al legii.

Print Friendly, PDF & Email