„Digitalizarea este un proces integrat de soluții tehnice bazate pe tehnologia informației. Ministerul Justiției a lansat procesul de digitalizare a instituției. Digitalizarea justiției ca serviciu public presupune o prealabilă și serioasă dezbatere publică. Digitalizarea nu trebuie să afecteze principiile de bază ale procesului civil și penal, drepturile și libertățile fundamentale.”
Am participat astăzi, 8 mai 2020, la webinar-ul cu tema „Digitalizarea sistemului judiciar”.
Evenimentul a fost organizat de Baroul Timiș, Universul Juridic și Wolters Kluwer România și a reunit parlamentari, președinți ai unor instanțe de judecată, reprezentanți ai unor Uniuni ale profesiilor juridice, specialiști din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale, dar și reputați antreprenori care dezvoltă soluții software digitale de avangardă.
Seminarul, desfășurat în sistem de videoconferință, și-a propus să dezbată public posibilitățile prin care justiția se poate folosi de noile platforme și soluții software digitale pentru a răspunde nevoilor celor implicați în realizarea actului de justiție și ale justițiabililor.
Vă redau intervenția pe care am avut-o în cadrul acestei reuniuni.
„Bună ziua! Bine v-am găsit!
Încă o dată vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o în legătură cu o temă foarte ardentă, aș spune, și care a devenit presantă. Mulțumesc și pentru onoarea de a deschide acest webinar. (…) Aș vrea să punctez câteva lucruri legate de digitalizare, în principiu, pentru că este unul dintre subiectele zilei.
Aș începe prin a spune că digitalizarea administrației și cel puțin a unor activități din sistemul judiciar și a profesiilor juridice se impunea, chiar fără legătură cu protecția față de efectele pandemiei și constrângerile iscate din starea de urgență. Este adevărat, pandemia și starea de urgență au creat presiuni suplimentare și au făcut prioritare discuțiile legate de digitalizare. Este unul, dacă vreți, din efectele colaterale. Însă, ca orice jurist, sunt tentat să definesc termenii pe care îi utilizez, și cred că asta este prima întrebare pe care ar trebui să o lămurim înainte de a intra în detalii.
Ce înseamnă digitalizare, ce înțelegem prin digitalizare? Pentru că, discutând cu specialiști, ea nu înseamnă doar videoconferință sau o semnătură electronică sau doar dosar electronic. Acestea sunt componente ale digitalizării, sunt mijloace, sunt beneficii, în același timp, digitalizarea însemnând, de fapt, un întreg proces de soluții, proces de soluții integrate bazate pe tehnologia informației de stocare, de procesare, de analiză și utilizare a datelor și informațiilor și documentelor în formă electronică, în format digital.
Deci, digitalizare înseamnă și accesarea instantanee a datelor acestor informații și documente în sistem integrat. Înseamnă crearea, foarte important, crearea de noi date și informații pe baza celor existente în sistem, și tot așa, din aceste noi create altele, într-un proces practic neîntrerupt, fără limite. Concluzionând, aș spune că digitalizarea creează un univers de date noi din câteva informații preliminare.
1. Care sunt avantajele digitalizării în general, inclusiv pentru administrație, serviciul public judiciar și profesiile juridice?
Avantajele directe sunt scăderea costurilor, transparență, mediu colaborativ în timp real, automatizarea unor fluxuri, alerte timpurii privind termene, semnătură electronică, regăsirea rapidă a informațiilor și a documentelor.
Avantajele indirecte se vor potența pe măsură ce sistemul va stoca din ce în ce mai multă informație și vor consta în:
i. susținerea politicilor publice cu date certe, trasabile (vom ști de unde provin creșteri sau descreșteri ale unui indicator de performanță pentru că informația a fost prima dată înregistrată în locația x),
ii. dezvoltarea sistemului judiciar, de pildă acum știm doar că avem o încărcătură mare la o instanță, dar nu știm dacă soluția este alocarea de resurse suplimentare sau se impun măsuri de eficiență managerială.
iii. poate cel mai important rezultat ar fi un mediu unic, integrat, un fel de `one stop shop” pentru cetățeni și sistemul judiciar.
2. Care este în prezent starea ”digitalizării” în sistemul judiciar?
La ora la care discutăm, digitalizarea în sistemul judiciar poate fi descrisă ca fiind compusă din insule mai mari sau mai mici în care au fost introduse diferite fluxuri sau registre electronice.
Avem instanțe care au achiziționat propriile domenii de internet și /sau care au implementat aplicații precum dosarul electronic;
Din punct de vedere al infrastructurii, toate instanțele au sistem funcțional de videoconferință, la sfârșitul anului 2019 fiind dotate ultimele instanțe care nu aveau sistemul, respectiv 109 instanțe.
3. Ce este de făcut mai departe?
Principala provocare în construcția digitalizării este coerența și compatibilitatea tehnică a sistemelor care operează. De aceea, cred că numai în parteneriat între public și privat, între instituțiile publice, concret între minister, CSM, Ministerul Public, Agenția Națională de Digitalizare, profesiile juridice etc., putem obține un rezultat coerent și funcțional.
În această perspectivă, Ministerul Justiției are fără îndoială un rol important. Este motivul pentru care, recent, am emis Ordinul Ministerial nr.1582 privind inițierea acestui proces în cadrul ministerului.
Sunt conștient că este un proces de durată, care nu depinde în totalitate de noi, dar cu siguranță este responsabilitatea noastră să elaborăm, să dezbatem și să dezvoltăm un concept (cu milestone-uri, stakeholderi) al digitalizării justiției susținut de Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2021–2026 și de un program multianual de investiții.
În context, este important, de asemenea:
i. să ne asigurăm că proiectele din fonduri nerambursabile semnate sau cele în curs de contractare prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (axa 1, obiectivul specific 1.3 și axa 2 obiectivul specific 2.3) se vor implementa ținând seama unele de celelalte, astfel încât dincolo de atingerea propriilor indicatori să genereze valoare adăugată colaționarea rezultatelor.
La fel de important, să fim pregătiți pentru noul cadru financiar multianual 2021-2027 unde componenta de digitalizare nu mai este individualizată pe justiție (cel puțin așa arată programele acum) și va trebui să concurăm cu mai mulți beneficiari decât în prezent.
ii. Să gândim un concept funcțional pentru digitalizarea Justiției din România! Asta înseamnă că ținem seama de ce am văzut în țări precum Estonia, Olanda, Singapore și altele, dar să nu gândim în tehnologii, produse și aplicații „de-a gata” pentru că nu vom putea face copy/paste al unei întregi infrastructuri implementate într-un stat sau altul.
iii. Să începem cu începutul (dacă îmi este permis).
La ce mă refer? La baza/fundația unui sistem digital!
De pildă, în România nu avem nomenclatoare unice (de exemplu, un nomenclator unic de infracțiuni acceptat de întreg lanțul judiciar), precum SIRUTA (nomenclatorul de unități administrativ teritoriale al României).
Asta înseamnă că o parte a conceptului anunțat de noi trebuie să o constituie standardele de schimb de date. Si aici putem învăța din implementarea National Information Exchange Model (NIEM) care a debutat în SUA tocmai în Justiție!
iv. Suntem pregătiți să impulsionăm dialogul interinstituțional pentru a dezvolta o serie de instrumente necesare digitalizării justiției din România și aici mă refer în principal la:
a. Cartea electronică de identitate, proiect al MAI, care, odată introdus, ne va rezolva problema autentificării utilizatorilor români în mediul nostru electronic,
b. Cloud-ul guvernamental, care poate să rezolve problemele de operare (speed, upload și download de informații), de stocare (pentru că vorbim de fișiere text, media sau orice alte date rezultate din percheziții informatice, de exemplu).
4. În ceea ce privește partea legislativă.
Fără îndoială, pe lângă componenta tehnică, trebuie să avem în vedere și starea de drept, pentru că nu putem elabora, gândi sisteme tehnice fără să ne gândim la armonizarea lor în prevederile legale pentru a putea fi aplicate. Concret, în materie civilă, elementul de noutate a fost recent în Decretul Președintelui de prelungire a stării de urgență, unde am avut dispoziții clare, directe cu privire la videoconferință. A fost un instrument care, din cate informații am avut, a ajutat foarte mult instanțele și parchetele noastre, Administrația Națională a Penitenciarelor, chiar ne gândim să extindem și pe viitor această măsură, chiar în absența unei situații de urgență.
Dar, pentru a putea fi extinsă, cum ați spus și dvs., mai ales în condițiile în care ridică problema garanțiilor pentru părți, respectarea principiului publicității, este necesar să elaborăm mai mult partea această legislativă, firește, după procedurile și uzanțele deja devenite reflex, de dezbatere publică, de dialog cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu profesiile, cu asociațiile de magistrați. Trebuie să continuăm pe acest drum, care este un drum inevitabil, după părerea mea. Ca urmare a presiunii publicului, până la urmă, de a eficientiza și pe această cale sistemul judiciar, justiția în general.
5. Până unde mergem cu digitalizarea?
Ceea ce cred eu că nu este lămurit, dar trebuie să o facem inclusiv în cadrul unor astfel de discuții, este până unde mergem cu digitalizarea sistemului judiciar. Pentru că nu este doar o problemă tehnică de infrastructură, de soft-uri, de proceduri. Nu este doar o problemă legislativă, până la urmă, este și o problemă filozofică, pentru că se pun în cauză principii ale procesului judiciar vechi de mii de ani. Renunțăm sau nu la o realitate, renunțăm sau nu la ceea ce este, dacă vreți, miezul fierbinte al procesului, și acel creuzet de idei care se formează în dezbaterea din cadrul procesului? Transformăm totul într-o procedură online sau păstrăm acest instrument doar pentru partea de suport și anumite proceduri care reclamă urgență, reclamă o intervenție rapidă?
Fără îndoială sunt întrebări la care viitorul ne va da un răspuns, și, dacă îmi permiteți, viitorul începe chiar astăzi cu discuții precum cea de față.
