TVR Info
Cătălin Predoiu: Bună dimineaţa. Voi vorbi în limba română. Domnule ambasador, doamnelor şi domnilor, onorat prezidiu, sunt foarte onorat să particip la deschiderea acestei conferinţe, care are un subiect, fără îndoială, de mare interes. Unul din lucrurile foarte bune legate de discursurile ministeriale este că în general nimeni nu se aşteaptă să spui ceva interesant. Partea mai rea este că, orice ai spune, este criticat. Aşa încât am să încerc să mă plasez între aceste două extreme şi să vă prezint câteva idei din perspectiva Ministerului Justiţiei legate de problema corupţiei, respectiv a combaterii corupţiei în general şi în mod particular legate de rolul justiţiei în acest efort crucial pentru societate.
Sunt deja mai bine de zece ani de când România dezvoltă politici anticorupţie şi a organizat instituţii specializate în combaterea corupţiei. Este foarte adevărat, iniţial mai mult formal, dar treptat, în special după intrarea în Uniunea Europeană şi instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, din ce în ce mai substanţial şi accelerat. Avem deja instituţii pe care partenerii noştri europeni le consideră specializate şi cu un palmares track record pozitiv şi constant de mai bine de patru-cinci ani de zile. Mă refer la Direcţia Naţională Anticorupţie şi mai recent la Agenţia Naţională de Integritate. Avem raporate de ţară ale Comisiei Europene care subliniază în mod constat faptul că România a menţinut politicile anticorupţie la un nivel satisfăcător sau bun şi a menţinut stabilitatea acestor instituţii, astfel încât ele să-şi poată atinge scopul. Avem însă, iată, şi un eurobarometru din februarie 2012, care ne spune că, în în ceea ce priveşte percepţia privind corupţia, 96% din cetăţenii români sunt total de acord că este o problemă gravă pentru ţara lor. La fel, consideră 96% din cetăţenii ungari, 96% din cetăţenii bulgari, 98% din cetăţenii greci, în Portugalia şi în Cipru procentul fiind de 97%, la celălalt capăt al topului aflându-se Danemarca, cu un procent de 19%. Sigur că aceste cifre pot fi interpretate din multe direcţii, dar cred că dintr-un singur punct de vedere nu trebuie să interpretăm aceste cifre şi anume că rezultatul combaterii corupţiei este nul. Dimpotrivă, cred că această percepţie este sprijinită şi de eforturile pe care instituţiile anticorupţie le-au făcut în ultimii ani şi rezultatele pe care le-au avut. Pe de altă parte, aceste procente ne arată că cetăţenii sunt preocupaţi în cel mai înalt grad de problema corupţiei şi de faptul că ei sunt conştienţi că ea nu este încă rezolvată. Ne mai arată faptul că avem de-a face poate cu o problemă culturală. Recent, un înalt funcţionar al statului român sublinia faptul că e posibil ca evaziunea fiscală să fie în parte explicată şi de abundenţa şi de necorelarea reglementărilor, deci avem de-a face şi cu o problemă tehnică. Poate că în perspectivă ar trebui să reflectăm la această abundenţă de reglementare şi respectiv la dereglementare, pentru că ea creează un context care, cuplat cu o cultură a încălcării legii, poate conduce la menţinerea fenomenului de corupţie, indiferent câte rezultate ar avea instituţiile de combatere a corupţiei. În alte cuvinte, această problemă nu trebuie atacată dintr-un singur punct, exterior, din perspectiva instituţiilor anticorupţie, ci trebuie atacată chiar din mijlocul societăţii, prin eforturi de a schimba această cultură, a nerespectării legii, într-o cultură a respectării legii./adobrinescu/gioan/ Dar legea, la rândul ei, trebuie să fie clară, trebuie să fie predictibilă, trebuie să fie stabilă, trebuie să fie de calitate. Şi sigur că atunci când vorbim de legi, nu poţi să nu te gândeşti cine face legile, cine ne scrie, cine le adoptă. Este deci foarte important ca procesul politic, la rândul lui, să se ridice la un standard care să sprijine eforturile de combatere a corupţiei. Este foarte bine că instituţiile anticorupţie nu disting, după cum s-a putut vedea în ultimii ani, între calităţile pe care diverse persoane le au atunci când desfăşoară investigaţii anticorupţie. Aceasta a creat un sentiment de insecuritate în ceea ce priveşte persoanele care sunt încă predispuse la fapte de corupţie. Corupţia a devenit în România, graţie eforturilor instituţiilor anticorupţie, o activitate riscantă. Sigur că va fi foarte greu să ajungem să spunem că am eradicat corupţia, dar nu cred că e un obiectiv imposibil. Ne arată experienţa altor state, care au reuşit să ţină corupţia la un nivel foarte mic. Aş cita, de asemenea, un barometru global al corupţiei în 2010, la nivel european desfăşurat, care consideră partidele politice şi parlamentul printre instituţiile cele mai afectate de corupţie. În România a obţinut un scor de 4,5% această întrebare, urmat îndeaproape de justiţie, poliţie şi funcţionari publici. Ce vreau să spun este că din 2010 şi până în prezent, în ceea ce priveşte justiţia, eforturile au început să dea rezultate. Avem, după părerea mea, o conştientizare din ce în ce mai accentuată a importanţei corupţiei ca factor destabilizator al actului de justiţie şi, prin reflexie, a importanţei combaterii acesteia, atât prin regulamente interne, la nivelul CSM, reguli privind integritatea, cât şi prin programe la nivel naţional – şi am în vedere strategiile naţionale anticorupţie, care au fost derulate şi care urmează în continuare să fie desfăşurate. Am în vedere, de asemenea, lipsa de complexe a instituţiilor anticorupţie în ceea ce priveşte investigarea şi anchetarea unor membri ai puterii judecătoreşti, ceea ce este de asemenea un semnal că nimeni nu este mai presus de lege. În fine, aş vrea să mai adaug faptul că fenomenul corupţiei afectează în mod direct nivelul de trai al cetăţenilor, pentru că afectează mediul de afaceri care vrea să funcţioneze pe principiile regulii de drept, pe principiile concurenţei reale, pe principiile calităţii. Oriunde avem corupţie, concurenţa în afaceeri este distorsionată şi cel care suferă, în final, este consumatorul, este cetăţeanul. Nu mai vorbesc de interesele particulare ale României, cum ar fi cel de atragere a fondurilor europene care implică un grad de integritate în instituţiile publice care să asigure, pe de o parte, celeritatea acestor proceduri şi pe de altă parte, faptul că banii vor merge acolo unde trebuie, din perspectiva reglementării lor. Aş vrea să închei spunând că din punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, problema combaterii corupţiei rămâne una strategică, una prioritară, de aceea am sprijinit menţinerea stabilităţii instituţionale a instituţiilor anticorupţie şi a stabilităţii legislative, care organizează activitatea acestora. De aceea urmărim atingerea obiectivelor în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, de aceea am elaborat împreună cu partenerii instituţionali din justiţie, dar şi din afara justiţiei, Strategia naţională anticorupţie, care va fi propusă guvernului spre adoptare. În fine, de aceea am elaborat şi promovat toate controversele, dezbaterile, până la un punct, normale şi uneori, piedicile pe care le-am întâmpinat, proiectul şi mai târziu, Legea privind răspunderea disciplinară a magistraţilor./dsirbu
