Intervenția mea din cadrul plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Eu nu doresc să combat frumoasa și seducătoarea expunere teoretică făcută cu privire la drepturi și libertăți fundamentale, precum și la nevoia socială și individuală de protecție a acestora. Am toată considerația pentru aceste drepturi și înțeleg rolul lor fundamental într-o lume liberă. Cu atât mai mult în perspectiva unui viitor dominat de tehnologie.
E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, așa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe.
În egală măsură, am toată empatia pentru orice persoană nedreptățită în procese civile sau penale. Legea română oferă căi procedurale pentru constatarea acestor încălcări și repararea prejudiciilor. Iar dacă sistemul judiciar român nu reușește, există și CEDO, mulți cetățeni au făcut apel la CEDO. Inclusiv recent, CEDO a dat câștig de cauza fostului Procuror Șef DNA. Subiectul ar merita o discuție mai pe larg. E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, așa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe. Deci, sus drepturile și libertățile, de acord! Dar nu pot fi de acord cu instrumentalizarea acestor valori fundamentale pentru a culpabiliza instituții în afară cadrului legal al competențelor instituționale sau de o manieră părtinitoare. S-a precizat în susținerea cererii că scopul nu ar fi reevaluarea deciziilor, dar contrazice ce scrie în cerere, citez aproximativ, „pentru a aprecia, în ce măsură a fost afectat caracterul echitabil al procedurilor judiciare derulate”.
CSM e garant sau evaluator? Care este temeiul legal pentru a aprecia caracterul echitabil al procedurilor judiciare? Eu cred că CSM nu este competent cu o astfel de procedură și ar trebui să votăm cererea și pe competență, și pe fond. S-a invocat, de asemenea, în susținerea cererii și numărul mare de achitări. Cred că trebuie să fim riguroși. La ce număr vă referiți când vorbiți de achitări?
Subliniez, pentru a evita răstălmăcirile, că nu trebuie interpretată această susținere ca un atac la CCR sau instanțe, ci doar subliniez că în analiza statisticii achitărilor înregistrate de DNA, trebuie să ținem cont în mod obiectiv de efectele unor decizii pronunțate de CCR care au condus implicit la înlăturarea procedurală a unor probe din dosare.
Cele prezentate luni de zile pe surse cu cifre exagerate și mediatizate excesiv pentru distrugerea credibilității unei instituții cheie a statului român? Sau cele provocate de impactul deciziilor CCR, care au eliminat prin efecte întregi probatorii compromițând sute de dosare instrumentate corect de procurori potrivit legii în vigoare la data inculpării ? Sau achitările provocate de dezincriminările operate cu vinovăție, cel puțin în politică, de o fostă și prezentă majoritate parlamentară? Subliniez, pentru a evita răstălmăcirile, că nu trebuie interpretată această susținere ca un atac la CCR sau instanțe, ci doar subliniez că în analiza statisticii achitărilor înregistrate de DNA, trebuie să ținem cont în mod obiectiv de efectele unor decizii pronunțate de CCR care au condus implicit la înlăturarea procedurală a unor probe din dosare.
Susținerea potrivit căreia cererea tinde să constate dacă e nevoie de modificări legislative sau sunt vulnerabilități pare inocentă, dar eu am constatat de-a lungul timpului că este vorba de o adevărată ostilitate instituțională la adresa DNA. Și mă întreb ce-a deranjat, în general, la DNA în unele cercuri societale, faptul că a înregistrat și achitări, așa cum înregistrează orice parchet din lume sau faptul că de multe ori a lovit în plin centre organizate de corupție. Dacă am face o paralelă cu actul juridic civil în care vorbim de o cauză imediată și o cauză finală, tot așa și această cerere are o cauză imediată și o cauză finală. Cauza finală a actului este decredibilizarea DNA sau cel puțin a unei anumite perioade din activitatea DNA.
Întrebarea este, dincolo de competențele funcționale pentru evaluări jurisprudențiale, dacă o simplă statistică, eventual și manipulată, poate conduce la o concluzie corectă. În concluzie, eu cred că nu e cazul să transformăm CSM într-o inchiziție la adresa DNA, o instituție care, cu plusuri și cu minusuri, ca orice instituție, a dat lovituri serioase corupției din societate, a adus servicii societății și cetățenilor, dovadă că ani de zile DNA s-a aflat în vârful încrederii publicului în instituții, acolo unde ar trebui să ajungă și CSM cândva.
