Cătălin Predoiu: text EXCEPȚIONAL despre Ungaria și Marea Unire!

NotaBN

„Discursul lui Viktor Orban de la Balvanyos, nepoliticos și, pe alocuri, jignitor la adresa României, demonstreaza că 100 de ani n-au fost de ajuns pentru politicienii maghiari să înțeleagă că Marea Unire din 1918 a Românilor va fi indestructibilă. Nicio problemă, va urma o eternitate pe parcursul căreia se va înțelege și acest fapt istoric, până la urmă.

Noi nu citim Centenarul Marii Uniri ca un fapt împotriva cuiva, ci ca pe o implinire politică implacabilă, a unei necesități istorice naționale dictate de realități istorice, demografice, culturale.

Degeaba încearcă politicieni trecători precum Viktor Orban și Nemeth Zsolt să ne sfideze la noi, în casa noastră, și să teoretizeze în opoziție un concept al ”Trianonului” îndreptat cu perdea împotriva intereselor Romaniei, degeaba încearcă să îl vâre pe agenda UE, însăși baza conceptuală pe care o promovează – statul național suveran – le subminează construcția.

Da, dle Orban, UE este compusă din state naționale suverane, iar România, ca stat național suveran unitar și indivizibil este unul din statele importante ale UE si NATO! Chiar dacă temporar nu e în cea mai bună stare din cauza incompetenței unor politicieni la fel de trecători ca și cei maghiari ai momentului, statul român este în profunzime puternic, pentru ca spiritul națiunii române este puternic și generos.

Din această putere și generozitate a izvorat și capacitatea de a acorda minorităților (între care și cea maghiară) drepturi și facilități pe care niciun alt stat din UE nu le-a atins deocamdată. În rest, dle Viktor Orban, sunteți binevenit întotdeauna în România, ca oaspete și prieten, cu speranța că într-o zi veți deprinde și politețea cuvenită unui oaspete.”

Print Friendly, PDF & Email