Cătălin Predoiu: PSD-ALDE vrea procurori “fără dinți”, fără voce, fără spirit combativ!

PS News

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut public rezultatul evaluării procurorului general Augustin Lazăr. Concret, a prezentat o listă de 20 de motive pentru care demarează procedura de revocare din funcție a lui Augustin Lazăr. În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura miercuri cu fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, pentru a analiza decizia lui Tudorel Toader de a solicita revocarea lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general. Astfel, deputatul PNL a subliniat că este vorba despre o reducere la tăcere a procurorilor, de politizare a acestora, iar cei care și-au făcut averile necinstit vor avea „un Revelion cu bucurie și eliberare de frici” în urma deciziei lui Toader.

„Luni, Comisia de la Veneția reproșa majorității guvernamentale că legiferează ignorând opiniile sistemului judiciar. Miercuri, ministrul Toader, fălos membru al aceleiași Comisii, anunța că cere revocarea procurorului general, între altele, pentru că și-a dat cu părerea în legătură cu procesul de legiferare. Adică, exact pe dos! Dar să nu ne pierdem în analiza unor pretexte, mesajul lui Toader către lume (lumea justiției, lumea hoților, lumea europeană) se așează armonios lângă mesajul majorității parlamentare: vrem procurori “fără dinți”, fără voce, fără spirit combativ! Se anunță un Revelion cu bucurie și eliberare de frici pentru toti cei care știau că și-au făcut averile necinstit. Asta e doctrina Toader: procurori dependenți politic de ministru, legi slabe în partea de anchetă, revizuirea condamnărilor pentru corupție”, a declarat Cătălin Predoiu în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Print Friendly, PDF & Email