Cătălin Predoiu: Foști miniștri ai justiției au făcut exces de putere (interviu)
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, declară într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES că au existat miniştri ai justiţiei care au făcut exces de putere în relaţia cu magistraţii, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care instituţia pe care o conduce a pierdut o mare parte din prerogative în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Ministrul consideră că ar fi o ‘eroare monumentală’ intenţia CSM de a avea iniţiativă legislativă, arătând că nu mai există în Uniunea Europeană un minister al justiţiei cu atât de puţine prerogative precum cel din România. Despre problema tergiversării marilor dosare, Cătălin Predoiu spune că legea micii reforme a reglementat acest aspect, însă au fost cazuri în care şefi de instanţe au mustrat judecătorii care soluţionau rapid procesele.
AGERPRES: Domnule ministru, Comisia Europeană a dat miercuri un raport calificat drept cel mai bun din ultimii patru ani şi sunt semnale că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ar putea ridicat în 2012. Există destule voci care spun că fără acest control din afară, fără această presiune ce şi-a dovedit utilitatea, reformele în Justiţia din România vor încetini.
Cătălin Predoiu: Într-adevăr raportul publicat de CE constată progrese substanţiale în domeniul Justiţiei, în intervalul scurs de la raportul precedent din vara anului 2010. Reamintesc faptul că MCV este un mecanism consimţit de România, este un instrument pe care noi l-am văzut ca pe un sprijin în procesele de refacere a funcţionalităţii sistemului judiciar, prin urmare cred că ar fi o greşeală să fie considerat drept un instrument punitiv, care declasează statutul României în rândul statelor membre, ignorându-se în acest fel componenta de cooperare, care este foarte importantă. Raporturile dintre reprezentanţii sistemului judiciar şi Comisia Europeană sunt raporturi de cooperare instituţională onestă într-un scop comun: o mai bună eficacitate a sistemului judiciar. De aceea, cred că noi ar trebui să privim firesc atât procesul de implementare a măsurilor din MCV, cât şi finalizarea acestui proces. Nu trebuie văzut nici ca un moment de eliberare dintr-un mecanism constrângător, nici ca un moment dramatic de ieşire din canoanele unei monitorizări exigente.
Părerea mea este că trebuie să privim acest proces cu maturitate, adică să urmărim îndeplinirea obiectivelor şi, dacă aceste obiective se îndeplinesc, atunci evident şi raţiunea pentru care mecanismul a fost instituit dispare, deci trebuie văzută acestă problemă în termeni realişti. Este o falsă problemă această temere a ridicării mecanismului, după cum este o falsă problemă sentimentul unei anumite inferiorităţi din cauza MCV. Proba cea mai concretă este statutul României în cadrul Consiliului JAI, unde ne manifestăm fără niciun fel de inhibiţii, avem o voce ascultată de către colegi, am participat la elaborarea multor instrumente de drept comunitar şi ni se cer sprijinul şi părerea în mod constant.
Este foarte adevărat că, relativ recent, acest mecanism a fost invocat de unele dintre statele membre, pentru a restrânge, dacă vreţi, vocaţia României în aderarea la spaţiul Schengen, ceea ce noi am respins categoric, motivând atât formal cu tratatele, cât şi pe fond. Legăturile care se fac sunt artificiale. Rămâne ca diplomaţia noastră să rezolve această problemă.
AGERPRES: Chiar dacă MCV va fi ridicat, în spaţiul public se discută că România va rămâne cu o mare problemă în afară: deciziile instanţelor româneşti nu sunt recunoscute în unele state UE.
Cătălin Predoiu: Mă bucur că aţi ridicat acestă problemă pentru a clarifica această confuzie. Aş vrea să spun că, încă de la 1 ianuarie 2007, hotărârile judecătoreşti române în materie civilă, comercială şi dreptul familiei sunt recunoscute de statele membre ale UE şi invers, cele străine sunt recunoscute în România, în baza instrumentelor UE aplicabile în materie. De exemplu, Regulamentul Bruxelles 1, Regulamentul Bruxelles 2 bis. Mai mult, procedura de recunoaştere a fost suprimată pentru hotărârile judecătoreşti române care sunt puse în executare în statele membre ale UE, fără nicio formalitate a recunoaşterii echivalente şi invers, cele din străinătate sunt puse în executare în România fără nicio formalitate echivalentă. De asemenea, în materie de drept penal, în baza deciziilor-cadru elaborate la nivelul UE, aceste hotărâri se aplică. Deci, este o falsă problemă. Cred că există o impresie permanentă din perioada în care se vorbea prin 2007-2008 de spectrul activării cauzei de salvgardare, ceea ce ar fi dus la o astfel de realitate, dar nu se mai pune o asemenea problemă de mult.
AGERPRES: Una dintre cele mai importante critici din raport, dezbătută intens în aceste zile, se referă la durata prea mare a proceselor. Ce aveţi să le transmiteţi judecătorilor şi nu numai celor de la ÎCCJ, pentru că amânarea dosarelor de mare corupţie este un fenomen întâlnit la toate instanţele din ţară?
Cătălin Predoiu: Nu aş vrea să transmit numai judecătorilor, ci şi decidenţilor politici. Durata mare a proceselor este cauzată de mai multe motive. Dacă vreţi, plastic vorbind, suntem în prezenţa unui adevărat cocktail de cauze instituţionale, unele obiective, altele subiective.
În primul rând, trebuie să recunoaştem că schemele de personal nu au mai fost revizuite de foarte mult timp. În acest interval, au fost introduse o serie de proceduri, o serie de instrumente au fost puse la dispoziţia justiţiabililor, au fost reglementate şi recunoscute drepturi şi interese care nu erau reglementate înainte, prin urmare au avut loc anumite evoluţii care, în mod natural şi firesc, au condus la încărcarea sistemului judiciar cu un număr suplimentar de cauze. Apoi, baza logistică a fost gândită cu foarte mulţi ani înainte, dezvoltată treptat, dar nu în ritmul în care, de exemplu, au fost făcute alocări pentru drepturile salariale ale magistraţilor. Cu alte cuvinte, pe parcursul anilor 2000-2010, dacă privim la bugetele alocate Justiţiei, vom vedea că ele au crescut, dar au fost preponderent majorate în partea drepturilor salariale şi a fost neglijată partea de investiţii.
O altă cauză recentă este valul de procese care a inundat practic instanţele noastre în ceea ce priveşte materia salarială. Acest val de procese a fost determinat şi de modul defectuos în care unele instanţe au făcut aplicarea legii, aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, aplicarea deciziilor CEDO. Acestă aplicare a încurajat alţi justiţiabili să declanşeze procese şi în acest fel volumul acestor instanţe s-a mărit suplimentar. Vorbim şi de cauze subiective. Nu avem un bun management la nivelul tuturor instanţelor, nu există un bun management de dosar la nivelul tuturor completelor de judecată. Există aspecte care ţin şi de comoditatea unor judecători. Există judecători care lucrează intens, lucrează peste orele de program, lucrează la domiciliu, pleacă cu dosarele acasă, motivează în week-end, dar ştim, pentru că ne informează chiar ei judecătorii, că există disparităţi mari între ritmul de lucru al unora şi al altora.
Întreg acest complex de cauze a condus la o supraaglomerare a instanţelor. Aş mai adăuga şi cauze conjuncturale. La unele instanţe, acumularea unor stocuri în urma protestelor din 2009. În fine, cea mai importantă cauză, de ordin instituţional, este volumul optim de activitate, program adoptat de CSM în decembrie 2009, care este gândit şi conceput într-un mod greşit, ştiinţific demonstrat. Acest program a avut în vedere declarativ o mai mare operativitate şi o mai mare calitate a actului de justiţie. Or, bilanţurile întocmite de Curţile de Apel ne demonstrează că rezultatul aplicării programului a fost un grad de operabilitate scăzut dramatic la unele instanţe şi o calitate a actului de justiţie diminuată drastic, lucru demonstrabil prin procentul de casări.
AGERPRES: Avem foarte multe exemple cu judecători care au amânat dosare ani, doar pe motiv că lipseau pe rând avocaţii inculpaţilor.
Cătălin Predoiu: Există şi o astfel de situaţie. Eu v-am vorbit de cauzele sistemice. Ceea ce spuneţi dumneavoastră se regăseşte la anumite dosare şi este de remarcat acest lucru. Din fericire, această cauză nu este răspândită la nivelul sistemului, dar vorbim într-adevăr de amânări artificiale în anumite cauze de mare corupţie. Acest lucru este deja cunoscut.
AGERPRES: Presa a avut mereu impresia că avocaţii şi inculpaţii au dispus de un arsenal prin care puteau să amâne aceste dosare, iar autorităţile – Ministerul Justiţiei, CSM – nu au reuşit să diminueze acest arsenal…
Cătălin Predoiu: Haideţi să despărţim puţin apele. Nu e bine să mai alăturăm Ministerul Justiţiei la CSM atunci când vorbim de activitatea de judecată. Ministerul Justiţiei nu se poate implica în activitatea de judecată. În ceea ce priveşte legislaţia, noi am încercat să remediem acest fenomen şi am prevăzut în legea micii reforme dispoziţii care pot fi cu uşurinţă aplicate de judecător, astfel încât să accelereze ritmul judecăţii.
De altfel, unii dintre judecători au făcut aplicarea acestor dispoziţii, însă ceea ce este ciudat este că aceia care au făcut aplicarea acestor prevederi din legea micii reforme şi au accelerat cursul unor judecăţi în cauze de corupţie au fost mustraţi de către unii şefi de instanţă cu privire la această aplicare firească a legii. Există chiar un caz celebru, care este pe rolul Inspecţiei Judiciare la CSM. Aici ne duce discuţia la o altă problemă şi anume voinţa de a aplica prevederile legale. O spune şi raportul CE: În România, cadrul legislativ este în mare adoptat, problema principală este aplicarea lui, iar aplicarea ţine şi de voinţă, de mentalitate. Nu poţi să excluzi factorul subiectiv: mentalitatea şi expertiza profesională din procesul complex de aplicare a legii. Este determinant acest lucru.
AGERPRES: Lipsa condamnărilor pe marile dosare este şi unul dintre motivele pentru care cetăţenii obişnuiţi nu au încredere în Justiţia română şi statisticile arată acest lucru. Domnule ministru, rentează în România să fii infractor?
Cătălin Predoiu: Este adevărat că lipsa unor condamnări în cauzele de mare corupţie poate conduce la acestă neîncredere în sistemul judiciar, pentru că induce sentimentul că anumite persoane se bucură de impunitate. Pe de altă parte, ceea ce Ministerul Justiţiei a încercat în ultimii ani a fost să pună la dispoziţia instituţiilor de combatere a corupţiei instrumente prin care să recupereze produsele infracţiunii. Există două proiecte legi aflate în dezbatere, există un birou pentru recuperarea creanţelor în cadrul MJ, care este deja operaţional şi procesează cereri, date, pe care să le pună la dispoziţia anchetatorilor. Am atras public atenţia, încă de prin 2009, şi cu ocazia prezentării bilanţurilor la DNA şi DIICOT, a necesităţii de a creşte procentul de anchete care să ducă şi la confiscarea produselor infracţiunii.
AGERPRES: Nu mi-aţi răspuns la cea de-a doua parte a întrebării: rentează în România să fii infractor?
Cătălin Predoiu: Este o întrebare amuzantă, dar în acelaşi timp pune o problemă serioasă şi anume faptul că, până nu reuşim să demonstrăm eficienţa acestor măsuri, tentaţia de a comite infracţiuni, chiar cu riscul unei sancţiuni penale, este foarte mare. Concret la întrebare cred că numai un infractor ar putea să răspundă, dar, văzând evoluţiile din ultimii ani, eu cred că activitatea infracţională în România a devenit foarte riscantă pentru cei care o comit. Dacă îmi permiteţi o licenţă: corupţia a devenit o afacere foarte riscantă.
AGERPRES: Un alt punct important din MCV este lipsa răspunderii reale a magistraţilor pentru activitatea lor. Deocamdată, mai vechiul proiect al dumneavoastră privind răspunderea materială şi cel recent referitor la abaterile disciplinare au întâmpinat o reacţie adversă în interiorul sistemului…
Cătălin Predoiu: Da, există o reticenţă, cred că ea este firească pe undeva, însă discutând şi citind în concret prevederile, aceste rezerve se vor risipi. De asemenea, dacă citim în paralel şi legislaţia europeană, putem să avem încredere că ceea ce facem este firesc şi benefic pentru viitorul sistemului judiciar, de aceea vom continua acest demers până când proiectele vor deveni lege.
AGERPRES: Există în cadrul proiectului privind abaterile disciplinare un punct referitor la comportamentul magistratului în viaţa privată, în afara sălii de judecată.
Cătălin Predoiu: Este firesc, pentru că magistratul reprezintă Justiţia oriunde se manifestă: public, privat. Este mai mult decât o profesie. Este şi o vocaţie, este şi o misiune socială, prin urmare magistratul trebuie să fie şi un exemplu social. El trebuie să promoveze valori precum echilibrul, moderaţia, prudenţa, adevărul, integritatea, oriunde se manifestă.
AGERPRES: Să intrăm pe terenul relaţiilor dificile, chiar dacă dumneavoastră nu recunoaşteţi deschis acest lucru, dintre MJ şi CSM. Din 2004, Ministerul Justiţiei a pierdut pe rând cea mai mare parte a prerogativelor sale. Doriţi acum ca anumite direcţii din cadrul Consiliului să revină la MJ?
Cătălin Predoiu: Obiectivul principal al MJ este MCV şi în cadrul acestui mecanism obiectivul numărul unu este întărirea capacităţii instituţionale a CSM. Prin urmare, formal, logic, MJ nu poate urmări decât întărirea CSM şi toate acţiunile noastre, inclusiv cele care vizează aspecte mai puţin performante în activitatea CSM, au ca finalitate întărirea capacităţii instituţionale a Consiliului. Acesta este scopul nostru şi acolo trebuie să ajungem. Ce se întâmplă dacă nu va fi realizat? Este greu de răspuns. Întotdeauna am fost de părere că fiecare instituţie trebuie să îşi demonstreze eficienţa socială, pentru că plătitorii de taxe şi impozite aşteaptă de la cei care utilizează aceste taxe şi impozite, instituţiile statului, să fie eficiente.
AGERPRES: Există în Uniunea Europeană state unde ministerele de justiţie să aibă atât de puţine prerogative precum cel din România?
Cătălin Predoiu: Din cunoştinţa mea, nu. Explicaţia cred că rezidă din modul în care a evoluat acest tandem MJ-CSM din 1990 până în prezent. Au existat perioade în care unii dintre miniştrii de justiţie au făcut exces de putere în raporturile cu magistraţii şi atunci, în 2004, când s-au rescris legile Justiţiei, s-a ţinut cont de această istorie mai puţin fericită din cadrul sistemului judiciar. Dacă s-a trecut în cealaltă extremă? Este o întrebare interesantă.
AGERPRES: În urmă cu câteva luni, preşedintele CSM susţinea că această instituţie ar trebui să aibă iniţiativă legislativă…
Cătălin Predoiu: Prieteneşte spun că ar fi o eroare monumentală. Este o teză care practic ignoră menirea fiecărei puteri şi care ignoră în acelaşi timp şi faptul că un exces de putere poate să conducă la subminarea propriei puteri. Excesul de putere făcut de unii miniştri din trecut a condus la deposedarea ministerului de atribuţii. Un exces de putere sau o ignorare a propriilor atribuţii şi a propriei meniri de către CSM, în final, după un număr de ani, ar conduce inevitabil la reversul medaliei. Eu cred că fiecare are destule probleme pe agendă de rezolvat.
AGERPRES: Dacă pierdeţi iniţiativa legislativă, poate ar trebui să nu vă mai numiţi Ministerul Justiţiei?
Cătălin Predoiu: Să ştiţi că şi aceasta este o problemă serioasă. Titulatura de Minister al Justiţiei induce în opinia publică ideea că ministerul conduce Justiţia. Corolarul este că noi am fi principalul responsabil pentru toate relele din Justiţie şi de lipsa unor rezultate concrete. Pe de altă parte, cred că această titulatură este corectă, pentru că MJ nu poate să fie străin de modul în care funcţionează sistemul judiciar. Trebuie să păstreze dreptul de iniţiativă legislativă pentru sistemul judiciar şi, văzând modul în care este administrat logistic sistemul la nivelul instanţelor, trebuie să păstreze şi modul de gestionare a banului public în acest sistem, cel puţin până când se demonstrează de către sistem o responsabilitate şi o ştiinţă adecvată a acestor resurse publice.
AGERPRES: Venirea unor membri tineri în CSM ar fi trebuit să ducă, cel puţin în opinia mass-media, la o undă reformatoare în Consiliu. Acest lucru nu se întâmplă, iar relaţia CSM-MJ nu s-a îmbunătăţit, ci chiar sunteţi într-un mic război.
Cătălin Predoiu: MJ a depăşit de mult această abordare specifică mai degrabă anilor trecuţi. Există o comuniune de obiective între MJ şi membrii CSM. Ne dorim cu toţii realizarea unei justiţii mai eficiente. Este foarte adevărat că nu cădem întotdeauna de acord asupra căilor pe care să ajungem la aceste obiective. Subliniez, este o mare diferenţă faţă de trecut, chiar un trecut apropiat, în care exista o diferenţă şi în ceea ce priveşte obiectivele de acţiune a CSM. Astăzi avem o comuniune de obiective şi cred că, pe parcurs, acest Consiliu se va roda şi va deveni eficient. El a început oarecum stângaci, cum era şi firesc după o schimbare de membri. Sunt convins că se va intra într-o anumită cadenţă, dar asta nu înseamnă că putem exclude în viitor divergenţe cu privire la căile pe care să ajungem la un sistem judiciar mai bun.
Spre exemplu, avem o oarecare diferenţă cum privim răspunderea disciplinară a magistratului, modul în care ar trebui eficientizată Inspecţia Judiciară. Dar avem şi păreri comune, cum ar fi modul de recrutare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cred că relaţia MJ-CSM a intrat pe un făgaş de maturitate instituţională şi va dobândi ritmul potrivit pentru a ne atinge obiectivele.
AGERPRES: Aveţi la dispoziţie un an să îndepliniţi condiţionalităţile din raportul CE. Ce le transmiteţi procurorilor şi judecătorilor?
Cătălin Predoiu: În primul rând, vreau să le transmit că sunt perfect conştient de supraîncărcarea sistemului judiciar şi că vom acţiona pentru a explica acest lucru la nivelul deciziei politice, astfel încât să obţinem suportul financiar pentru a continua aceste reforme, în vederea implementării noilor coduri, în primul rând. Pe de altă parte, doresc să le transmit că este rolul sistemului judiciar să înlăture toate vulnerabilităţile ce afectează actul de justiţie, atât individual, cât şi sistemic.
Aşteptăm de la CSM să revadă programul optim de încărcare şi să înlăture greşelile în concepţia şi aplicarea lui. Este nevoie de un program de încărcare diferenţiat, pentru că nu toate instanţele sunt la fel de încărcate, nu toate beneficiază de un management de calitate. Unele sunt bine administrate, altele nu. Aşteptăm de la preşedinţii de instanţe să aplice cu rigurozitate regulamentele privind înregistrarea şi raportarea dosarelor şi a numărului de dosare. Aşteptăm de la fiecare complet să aplice legea şi să judece cu celeritate acolo unde legea îi permite. Să nu facă niciun rabat de la standardele de integritate. Toate aceste lucruri împreună pot duce la un rezultat fericit.
Şi, când spun rezultate, mă gândesc, în primul rând, la justiţiabil. Primul lucru pe care îl primeşte justiţiabilul atunci când intră pe uşa unei instanţe este termenul de judecată. Şi este dezamăgit. Sunt şi instanţe în ţară unde activitatea este acceptabilă. Există o mare disparitate între instanţe. Când vii de la instanţă cu un prim termen de judecată peste şase luni sau 12 luni nu mai ai încredere în sistem. Când completele se schimbă, după criterii pe care nu le mai înţelege nimeni, apar suspiciuni. Când apar vădite semne de conflict de interese în dosare şi judecata continuă, atunci apar suspiciuni. Toate aceste lucruri pot fi rezolvate rapid, dacă există voinţă, atât la nivelul CSM, cât şi al instanţelor.
În cadrul Guvernului, în strategia bugetară, Justiţia a fost inclusă ca un domeniu prioritar, dar există un context economico-financiar delicat şi aceasta este o problemă care se conturează în următoarele luni. Acest sprijin financiar nu poate veni decât în urma unei evaluări corecte, pe care trebuie să o facem împreună cu CSM.
