Cătălin Predoiu a intrat în PDL, urmând să fie prim-vicepreședinte al partidului – surse

Mediafax

Fostul ministrul al Jsutitiei Catalin Predoiu a intrat în PDL, urmând sa ocupe o functie de prim-vicepresedinte al partidului, au declarat vineri pentru MEDIAFAX surse din partid.

Potrivit surselor citate, decizia ca Predoiu sa ocupe o functie de prim-vicepresedinte al PDL se va lua sâmbata, la Consiliul de Coordonare Nationala al partidului. Democrat-liberali s-au întrunit vineri, la Palatul Parlamentului, într-o sedinta a Colegiului Director care a început la ora 16.00.

Catalin Predoiu a detinut pentru prima data portofoliul Justitiei în Cabinetul Tariceanu, fiind numit în functie la 29 februarie 2008. La alegerile parlamentare din noiembrie 2008, Predoiu a candidat din partea PNL pentru un mandat de deputat într-un colegiu din Buzau, dar a fost surclasat de candidatul PSD, Marian Ghiveciu. În aprilie 2008, la instalarea în functia de ministru al Justitiei, Catalin Predoiu declara ca, în 1991, a semnat o adeziune de membru al PNL – Aripa Tânara, frecventând întrunirile politice pâna în 1992 inclusiv, iar în 1993 formatiunea si-a încetat activitatea.

În 22 decembrie 2008, Predoiu a fost numit, ca independent, ministru al Justitiei în Guvernul Emil Boc I, el mentinându-se în functie în toate Cabinetele conduse de Emil Boc, dar si în cel condus de Mihai Razvan Ungureanu.

Print Friendly, PDF & Email